Porunca de a plăti taxele
De aceea trebue să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Dați tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea. (Romani 13:5-7)
Isus a aprobat plata taxelor
Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?” Isus, care le cunoștea vicleșugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți, fățarnicilor? Arătați-Mi banul birului.” Și ei I-au adus un ban. El i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22:17-21)
Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un banca să-l văd.” I-au adus un ban, și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Dați, dar, Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El. (Marcu 12:14-17)
Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?” Isus le-a priceput viclenia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un ban. Al cui chip și ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale Cezarului”, au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” (Luca 20:22-25)
Exemple de taxe plătite
Meșa, împăratul Moabului, avea turme mari și plătea împăratului lui Israel un bir de o sută de mii de mei și o sută de mii de berbeci cu lâna lor. (2 Împărați 3:4)
Menahem a ridicat argintul acesta de la toți cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare câte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s-a întors înapoi și nu s-a oprit atunci în țară. (2 Împărați 15:20)
Faraon Neco l-a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamatului, ca să nu mai domnească la Ierusalim, și a pus asupra țării o gloabă de o sută de talanți de argint și de un talant de aur. Ioiachim a dat lui Faraon argintul și aurul, dar a trebuit să pună bir asupra țării ca să scoată argintul acesta cerut de Faraon; a hotărât partea fiecăruia și a cerut de la poporul țării argintul și aurul pe care trebuia să-l dea lui Faraon Neco. (2 Împărați 23:33, 35)
Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veți avea de făcut față de acești bătrâni ai iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuelile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de râu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul. (Ezra 6:8)
Răsplată deosebită – scutire de taxe
Fiecare zicea: „Ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogății, îi va da de nevastă pe fiică-sa și va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” (1 Samuel 17:25)
Leviții nu trebuiau să plătească taxe/tribut
Vă facem cunoscut că nu puteți pune nici bir, nici dare, nici vamă de trecere peste niciunul din preoți, din leviți, din cântăreți, din ușieri, din slujitorii Templului și din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu. (Ezra 7:24)
Isus a plătit taxa templului ca să nu fie pricină de poticnire
Când au ajuns în Capernaum, cei ce strângeau darea pentru Templu au venit la Petru și i-au zis: „Învățătorul vostru nu plătește darea?” „Ba da”, a zis Petru. Și când a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte și i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împărații pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?” Petru I-a răspuns: „De la străini.” Și Isus i-a zis: „Așadar, fiii sunt scutiți. Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undița și trage afară peștele care va veni întâi. Deschide-i gura și vei găsi în ea un banpe care ia-l și dă-li-l lor, pentru Mine și pentru tine.” (Matei 17:24-27)
Exemple de tribut plătit
Solomon mai stăpânea și toate împărățiile de la râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri și au fost supuși lui Solomon tot timpul vieții lui. (1 Împărați 4:21)
În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel, la Samaria, Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuși nu ca împărații lui Israel dinaintea lui. Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva lui; și Osea i s-a supus și i-a plătit un bir. (2 Împărați 17:1-3)
Domnul a întărit domnia în mânile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Și a avut o mulțime de bogății și slavă. (2 Cronici 17:5)
Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetățui și cetăți pentru merinde. (2 Cronici 17:12)
A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon și i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanți de argint, zece mii de cori de grâu și zece mii de orz și i-au plătit tot atât pe anul al doilea și al treilea. (2 Cronici 27:5)
Împăratul Egiptului l-a dat jos de pe scaunul de domnie în Ierusalim și a pus peste țară un bir de o sută de talanți de argint și de un talant de aur. (2 Cronici 36:3)
Au fost la Ierusalim împărați puternici, stăpâni peste toată țara de dincolo de râu și cărora li se plătea bir, dare și drept de trecere pe drum. (Ezra 4:20)
Amenințarea în cazul neplății tributului
Să știe dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta și i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, și vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta. (Ezra 4:13)